Reorganizare/ Insolventa
Fonduri Europene Arad
Contabilitate
Consultanta
Traduceri
Euroconsult Arad Euroconsult

SIMPOZION "Concordatul preventiv. Evitarea insolvenţei prin dialog"

Având în vedere apariţia recentă a Legii nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, societatea noastră EUROCONSULT S.P.R.L. în colaborare cu S.C. VIZENTAL MONEY MANAGEMENT S.R.L. organizează astăzi, în data de 12.02.2010 la Arad Simpozionul cu tema:

"Concordatul preventiv. Evitarea insolvenţei prin dialog"

Evenimentul va avea loc în Hotel Continental Forum Arad începând cu orele 14,00.

Ne adresăm prin organizarea acestui eveniment atât subiecţilor vizaţi de lege, respectiv societăţilor aflate în dificultate, cât şi partenerilor contractuali ai acestora - bănci, societăţi de leasing, instituţii bugetare etc.

Sperăm ca împreună cu invitaţii noştrii - judecători-sindici, reprezentanţi ai societăţilor bancare, ai principalelor societăţi de leasing, ai Ministerului Finanţelor Publice în teritoriu, avocaţi, practicieni în insolvenţă putem dezbate problemele pe care le ridică această lege şi să găsim răspunsuri la întrebările:

- dacă procedura instituită de Legea nr. 381/2009 oferă soluţii reale şi viabile societăţilor aflate în dificultate, sau procedura reorganizării judiciare prevăzută de Legea nr. 85/2006 este în continuare o cale mai indicată de redresare a unei astfel de societăţi

- cât de receptivi sunt cei cărora li se adresează Legea nr. 381/2009 la soluţiile oferite de această nouă procedură

- care este rolul conciliatorului în procedura concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoc.

Cu această ocazie lansăm oficial şi site-ul www.concordatpreventiv.ro, pe această pagină urmând a fi găzduite prezentările invitaţilor noştrii de astăzi, cât şi materiale, discuţii, practică pe tema concordatului preventiv. 

 
Inapoi